NOŢIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A GAMBEICaractere generale ale oaselor

Mișcarea se realizează cu ajutorul a două sisteme: sistemul osos și

sistemul muscular , care împreună formează aparatul locomotor.

Totalitatea oaselor din corp (aproximativ 200 la număr) formează

scheletul corpului. El reprezintă partea pasivă a apartului locomotor.

Ramura anatomiei care studiază oasele se numește osteologie.Oasele sunt

organe dure, rezistente, de culoare alb-gălbuie.

Conformatia exterioară a oaselorOaselor li se atribuie, în general,forma unor corpuri geometrice și li se

descriu trei dimensiuni:

• lungime;

• lățime;

• grosime.

Oaselor li se descriu fețe, margini, unghiuri.

Oasele se clasifică după raporturile și dimensiunile lor în:

• oasele lungi;

• oase plane;

• oase scurte.

Forma unor oase însă, neregulată, de aceea se utilizează și alte criterii de

clsificare, adaugandu-se celor două categorii de oase amintite alte trei tipuri:

• oase pneumatice;

• oase sesamoide;

• oase suturale.

La aceste tipuri de oase nu se ține seama de forma lor, ci de caractere

arhitecturale (oase pneumatice), respectiv de situația lor în organism (oasele

sesamoide și suturale).

• Oasele lungi - la aceste oase, lungimea depășește lățimea și

grosimea.Un os lung este format dintr-un corp sau diafiză și extremități sau epifize. Oasele lungi se găsesc mai ales la nivelul membrelor, ele

îndeplinesc rolul de pârghii de viteză în diferite mișcări.

• Oasele plane - la aceste oase, lungimea și lățimea sunt aproape egale

între ele, dar depășesc grosimea.

• Oasele scurte - sunt acele oase care au cele trei dimensiuni aproape egale,

formă lor se apropie de cea cubică.

Structura oaselor

Oasele sunt organe țări și elastice. În structura lor predomină țesutul osos

spongios.

Dispoziția acestor două tipuri de țesuturi este adaptată în funcție de

rezistentă la presiune, tracțiune și torsiune.

Conformația interioară a unui os lung ne apare clar pe o secțiune

longitudinală:

• corpul osului este format dintr-un țesut osos, compact, străbătut însă în

tot lungul său de un canal central, larg, numit cavitate medulară. Tubul

osos este mai gros în partea de mijlocie a diafizei. Cavitatea medulară

pătrunde în epifize, unde se îngustează datorită unor sisteme lamelare

ogivale. În caviatea medulară se află măduva osoasă.

• extremitățile sau epifizele osului lung sunt formate dintr-o pătură subțire

de substanță oasoasa compactă la periferie, care îmbrăca o masă de

substanță spongioasă. Cavitățile acsesteia comunică printr-un grup de

areole cu cavitatea medulară.

Creșterea oaselorOasele sunt organe care cresc atât în lungime, cât și în lățime. Creșterea

în lungime se face numai la oasele lungi. Ea se realizează prin cavitatea

cartilajelor de creștere care se găsesc la limita dintre diafiză și epifiză.

Aceste cartilaje formează dinspre diafiză tesutl osos nou, care se alătură

țesutului osos acesteia și lungește astfel diafiză. Crește în grosime se face la

toate formele de oase și este asigurată prin funcționarea periostului.

Compozita chimică a oaselorÎn compoziția osului intră substanțe organice (oseină) și substente

minerale (fosfați, carbonați și cantități foarte mici de florura și clorura de

calciu). Proporția lor este de aproximativ 35% substanțe organice și 65%

substanțe minerale.

Substanțele organice dau elasticitate osului, iar sărurile minerale

rezistență, principalele propietati fizice ale osului.

Rolul oaselor în organismOasele în organism roluri variate. Forma și structură lor sunt în strânsă

legătură cu rolul pe care îl au:

• unele oase au rolul de a susține greutatea diferitelor părți ale

organismului. Un rol deosebit îl au și oasele membrelor inferioare;

• rol de protecție pentru diferite organe din corp;

• rol în mișcarea corpului, ca organe pasive ale acestora.

Ele servesc ca puncte de inserție a mușchilor care sunt organele active ale

mișcărilor. În această funcție oasele joacă rolul unor pârghii. Oasele mari au

un rol de depozit al unor minerale și antitoxic.

• Rol de depozit de calciu și acid fosforic

Organismul nostru, pentru îndeplinirea unor funcții, are nevoie de acid

fosforic și de calciu. Lipsa acestora ar duce funcții, are nevoie de acid

fosforic și de calciu. Lipsa acestora ar duce la importante tulburări. Oasele,

având în compoziția lor o mare cantitate de calciu și săruri ale acidului

fosforic, reprezentând un depozit natural de astfel de substanțe minerale,

încât organismul apelează la nevoie la aceste organe.

• Rol antitoxic

Datorită faptului că oasele pot reține temporar și elemente care sunt

toxice pentru organism că Pb, ele pot fi considerate că îndeplinesc și o

funcție antitoxica.

II.2. NOTIUNI DE ANATOMIE A GAMBEI

Aparatul locomotor cuprinde în constituția sa sistemele care participă la

susținerea corpului uman. Totodată îi asigură posibilitatea de mișcare sau

locomoție.

El este alcătuit din oase și articulațiile lor, care alcătuiesc sistemul

osteoarticular și din mușchi, ca elemente active ale mișcării. Scheletul corpului

uman reprezintă expresia adaptării la condițiile stațiunii și locomoției bipede.

Ca urmare se diferențiază:

-scheletul axial– format din coloana vertebrală cu rol în susținere și mișcare;

-scheletul membrelor superioare– care se leagă de scheletul axial prin centură

scapulară;

-scheletul membrelor inferioare– care se leagă de scheletul axial prin centura

pelviană.

Oasele gambeiSunt reprezentate, ca și la cele antebrațului, de două oase unite prin

epifizele lor și separate la nivelul diafizelor printr-un spațiu interosos.

Osul medial este cel mai voluminos și puternic care suportă greutatea

corpului, se numește tibia.

Osul lateral este mai subțire, se numește fibulă.

II.3.TIBIA

Tibia – este un os lung, situat în partea mediană sau internă a scheletului

gambei, fiind principalul os de sprijin. Prezintă un corp și doua epifize.

Orientare- în jos se așează epifiza mai mică, medial prelungirea ei, iar

anterior marginea cea mai ascuțită a osului.

Corpul- prezintă două ușoare curburi: una superioară , convexă medial și

alta inferioară , concavă medial, care îi dau aspectul literi "S". Corpul este

prismatic, triunghiular și prezintă:

• trei fețe:

• fața medială- este plană și netedă, se poate palpa sub piele , nefiind

acoprita de mușchii. În partea superioară se însera o formațiune fibroasa

numită pes anserinus.

• fața laterală - este evidentă numai în porțiunea superioară. În porțiunea

inferioară își schimbă orientarea, devenind anterioară.În porțiunea

superioară prezintă un șanț longitudinal în care se înseră mușchiul tibial

anterior.

• fața posterioară - prezintă o porțiune superioară, o linie orientată în jos

și în medial, este linia solearului pentru inserția mușchiului popiliteu.

Dedesuptul liniei se însera mușchii flexor lung al degetelor și tibial

posterior. Tot aici se găsește gaura nutritivă a osului.

• trei margini:

• marginea anterioară - este foarte ascuțită și de aceea mai poartă numele

de creasta tibiei. Urmând curburile corpului, marginea anterioară are

formă de "S", proeminentă sub piele și este palpabilă pe toată lungimea

ei. În sus se bifurcă și cuprinde tuberculozitatea tibiei de pe epifiza

superioară. În jos se termină pe maleola mediană a osului.

• marginea medială - este pronunțată numai în porțiunea inferioară.

• marginea interosoasa sau laterală- dă inserție membranei interosoase.

Ea se bifurcă pe epifiza inferioară, delimitând incizură fibulara.

Epifiza superioarăEste o masă voluminoasă alungită în sens transversal. Este construită din

doi condili:

-condilul interior ;

- condilul exterior.

Pe fața lor superioară, condilii au suprafețe articulare,cavități glenoide

ale tibiei, care se articulează cu condilii femurali.Condilul extern are o fațetă

periniera pentru articularea cu capul fibulei.Pe fața anterioară se află o

proeminență numită tuberozitatea interioară, pe care este fixat tendonul rotulei.

Epifiza inferioarăEste mai puțin dezvoltată decât cea superioară.Ea are o foma neregulată,

cuboidala și prezintă următoarele elemente: o față articulară pentru trohleea

astragalului.

La partea internă, extremitatea se prelungește sub formă unei apofize,

numită maleolă internă (se articulează tot cu astragalul).Pe față externă a acestei

extremități se află o fațetă articulară pentru fibulă.

II.4.FIBULA SAU PERONEUL

Fibula sau peroneul, este un os lung ce pare torsionat pe axul său, este un

os pereche. Prezintă un corp si două epifize.

Orientare- se pune în jos epifiza turtită, medial fețișoara articulară pe care

o prezintă, posterior merginea epifizei care prezintă o față.

Corpul- este prismatic triunghiular. Prezintă trei fețe:

• fața laterală;

• fața mediană pe care se găsește o creastă longitudinală, numită creastă

medială;

• fața posterioară vizibilă numai în porțiunea superioară a corpului,

deoarece în porțiunea inferioară se confundă cu fața medială. Pe această

față se găsește gaura nutritivă a osului.

Epifiza superioară este reprezentată de capul fibulei, palpabilă sub piele.

Aceasta prezintă o fetișoară articulară pentru tibie.

Capul se prelungește în sus cu un vârf, pe care se înseră mușchiul biceps

femural. Capul este legat de corp printr-un col înconjurat lateral de nervul

peronier comun, raport important în fracturile osului la acest nivel.

Epifiza inferioară este formată de o proeminentă turtită, din afară

înăuntru, vizibilă sub piele, numită maleolă laterală.

Ea coboară mai mult decât maleola medială. Maleola laterală prezintă o

baza ce se confundă cu osul; pe o față laterală subcutanată, o față medială ce

prezintă:

• o fetișoară articulară pentru tibie și talus;

• o escavatie profundă numită fosa maleolei laterale;

• un șanț situat posterior, pentru trecerea tendoanelor muschiilor peronieri.

Maleolă laterală se poate palpa cu ușurință , se fracturează relativ ușor.

II.5. ARTICULATIILE GAMBEI

La gambă se descriu două articulații:• tibioperoniera superioară;

• tibioperoniera inferioară.

Diafizele celor două oase sunt unite între ele printr-o membrană

interosoasa.

Articulația tibioperoniera superioară - este o articulație care se

realizează printr-o fațetă aproape plană, de pe capul fibulei.

Această articulație reprezintă o capsulă articulară, care se fixează pe

marginea celor două fațete articulare și este întărită de ligamentul anterior, mai

puternic și de ligamentul posterior, mai puțin dezvoltat. În această articulație se

execută mișcări reduse de alunecare.

Articulația tibioperoniera inferioară - este tot o articulație care se face

într-o fațetă articulară de pe partea laterală a extremității distale a tibiei și o

fațetă articulară de pe fața medială a extremității distale a peroneului.

Suprafețele articulare sunt menținute în contact prin: capsula articulară care

este întărită de trei ligamente: ligamentul anterior mai slab, ligamentul posterior

mai puternic și ligamentul interosos care leagă cele două fațete articulare în

partea lor superioară, fiind un ligament puternic.

Membrana interosoasa crurală fixează diafizele celor două oase și

servește ca inserție pentru mușchii din această regiune.

II.6. MU CHII GAMBEIȘ

Mușchii gambei se grupează în trei regiuni:

• anterioară;

• posterioară;

• laterală (externă).

Mușchii regiunii anterioare În regiunea anterioară a gambei se află următorii mușchii:

• tibial anterior;

• extensorul comun al degetelor;

• extensorul propiu al halucelui.

Mu ș chiul tibial anterior numit și gambierul anterior, este un mușchi lung

așezat în regiune anterioară, lateral față de tibie.

Inserții: are originea pe condiliul lateral al tibiei, pe partea superioară a

feței laterale a tibiei și pe membrană interosoasa dintre tibie și peroneu, iar

inserția se face pe primul cuneiform și pe extremitatea superioară a primului

metatarsian.

Inervația: este inervat de nervul tibial anterior se de nervul sciatic

popliteu extern.

Acțiune: Este flexor dorsal al piciorului, contribuie la aductia piciorului

și face rotirea lui afară (supinație).

Mușchiul extensor comun al degetelor este un mușchi lung așezat în

afară tibialului anterior.

Inserții: are originea pe condilul lateral al tibiei,pe partea superioară a

feței anterioare a fibulei și pe membrană interosoasa. Tendonul de inserție ,

după ce trece pe sub chingă flexorilor, se împarte în patru tendoane care se

însera pe falangele mijlocii și distale ale degetelor 2, 3, 4, și 5.

Inervația: este inervat de nervul tibial anterior și de nervul sciatic

popliteu extern.

Acțiune: este extensor al degetelor 2, 3, 4 și 5 și are și acțiune de flexie

dorsală a piciorului și îi face rotația în afară (supinație).

Mușchiul extensor propriu al halucelui este un mușchi lung și subțire

așezat între tibialul anerior și extensorul comun al degetelor și puțin mai

profund decât aceștia.

Inserții: are la origine pe față medială a diafizei fibulei și pe membrană

interosoasa, iar inserția se face pe față dorsală a bazei falangei distale a

halucelui.

Inervația: este inervat de nervul tibial anterior.

Acțiune: este extensor al halucelui, el face și flexia dorsală a piciorului.

Mușchii regiunii posterioare

Regiunea posterioară a gambei are mușchii așezati in doua planuri :

• superficial;

• profund.

În planul superficial se află următorii muschii:

• muschii gemeni

• solearul;

• plantarul subtire

Mu ș chii gemeni- sunt doi mușchi fusiformi, voluminoși, așezați superficial în regiunea posterioară a gambei, simetric față de planul ei median.

După poziția lor, unul este gemenul medial și altul gemenul lateral.

Inserție: - gemenul medial este puțin mai voluminos decât cel lateral și

are originea pe condilul medial al femurului.

-gemelul lateral are originea pe condiliul lateral al femurului.

Cei doi gemeni se alătură pe linia mediană și formează un singur corp, care se

termină printr-un tendon.

Acesta, unindu-se cu cel al mușchiului solear, formează tendonul lui

Achile care se inseră pe calcaneu.

Inervația: sunt inervați de mușchiul tibial.

Acțiune: fac extensia piciorului în mișcare de ridicare pe vârfuri,

contribuie și la flexia gambei pe coapsă.

Mușchiul solear- este un mușchi lat și subțire, așezat în regiunea

posterioară a gambei, acoperit de cei doi gemeni.

Inserții: are originea pe partea superioară a feței posterioare a fibulei, pe

capul fibulei și tibie.

Inervația: este inervat de nervul tibial.

Acțiune: este sinergic cu mușchii gemeni. Unii autori consideră mușchii

gemani și solearul că pe un singur mușchi, tricepsul sural, care are ca acțiune

ridicarea călcâiului și întinderea piciorului , adică ridică corpul pe vârful

picioarelor.

Prin acțiunea solearului, tricepsul sural ia parte la menținerea corpului în

poziție verticală, alături de mușchii fesieri.

Mu ș chiul plantarului sub ț ire - este un mușchi fusiform, așezat pe partea

superioară a regiunii posterioare a gambei și acoperit de gemeni.

Inerții: are originea pe condiliul lateral al femurului, iar inserția se face

printr-un tendon lung, care se fixează pe calcaneu, lângă tendonul lui Achile.

Inervația: este inervat de nervul tibial.

Acțiune: extinde piciorul sau face flexia gambei pe coapsă. În planul

profund, deci, sub mușchii gemeni și solear, se află următorii mușchii:

• popliteu;

• lungul flexor comun al degetelor 2, 3, 4 și 5;

• tibial posterior;

• lungul flexor al halucelui.

Mu ș chiul popliteu - este un mușchi lat, scut și triunghiular, așezat în

partea superioară a tibiei.

Inserții: are originea pe condilul lateral al femurului și pe capsulă

articulară a articulației genunchiului, iar inserția se face pe linia oblică a tibiei

și deasupra ei.

Inervația: este inervat de nervul tibial.

Acțiune: flexează gamba pe coapsă și rotește gamba înăuntru.

Mu ș chiul lungul flexor comun al degetelor - este un mușchi lung așezat în

partea medială a regiunii posterioare a gambei, fiind acoperit de mușchiul

popliteu și de mușchii gemeni.

Inserții: are origine pe față posterioară a diafizei tibiei, între linia oblică

și extremitatea inferioară. Tendonul de inserție trece prin chingă flexorilor și

ajunge la plantă, unde se împarte în patru tendoane, care se însera pa fața

plantară a bazei falangelor distale ale degetelor 2, 3, 4 și 5.

Inervația: este inervat de nervul tibial posterior.

Acțiune: flexează degetele 2, 3, 4 și 5 și face extensia piciorului față de

gambă.

Mu ș chiul lungul flexor propiu al halucelui- este un mușchi situat în

partea laterală a regiunii posterioare, acoperit de mușchiul solear.

Inserții: are origine pe partea inferioară a feței posterioare a diafizei

interosoase, iar inserția se face pe fața plantară a bazei falangei distale a

halucelui.

Inervația: este inervat de nervul tibial posterior.

Acțiune: este flexor al halucelui.

Mu ș chiul tibial (gambier) posterior- este un mușchi lung așezat profund

pe linia mijlocie a regiunii posterioare și acoperit de cei doi flexori și de solear.

Inserții: are origine pe fața posterioara a tibiei ,sub linia oblică, pe partea

superioară a feței posterioare a fibulei și pe membrana interosoasa, iar inserția

pe osul scafoid.

Inervația: este inervat de nervul tibial posterior

Acțiune: face extensia și rotirea înăuntru a piciorului.

Mușchii regiunii laterale (externe) În regiunea laterală sunt situați mușchii:

• peronierul lung;

• peronierul scurt.

Mu ș chiul peronierul lung- este un mușchi lung, așezat superficial pe linia

mediană a regiunii laterale.

Inserții: are originea pe fața laterală a capului fibulei și pe partea

proximală a feței laterale a fibulei, iar inserția se face printr-un tendon lung,

care trece din partea laterală în cea mediană a plantei, pe față laterală a bazei

primului metatarsian și pe primul os cuneiform.

Inervația: este inervat de nervul musculo-cutanat.

Acțiune: face flexia, dar mai ales pronația piciorului, fiind cel mai

puternic pronator al piciorului.

Mu ș chiul peronier scurt - este un mușchi mai scurt decât precedentul și

așezat sub el.

Inserții: are originea pe partea mijlocie a feței laterale a fibulei și inserția,

pe partea laterală a extremității superioare a metatarsianului al VI-lea.

Inervația: este inervat de nervul musculo-cutanat.

Acțiune: face flexia și pronația piciorului, fiind sinergic cu peronierul

lung.